Pre față


Luna e doar un titlu șters și-anost
Pentru o poezie scrisă-n stele, fără rost,
Noaptea e tristul adevăr ce nemilos răsare
Peste minciuna zilei, chiar de-i scăldată-n soare,
Umbre rânjind mă bântuie și nu-mi dau pace,
Iar întunericul un țipăt jalnic îl desface.
Cuvintele mă ard în palmele pline de versuri
Ce-ți înroșeau cândva obrajii, acum au inversate sensuri.
Mă taie-n carne până când strofa lor devine sânge,
Ochii sunt prea uscați de lipsa ta și nu pot plânge,
Mă prabușesc ironic chiar peste dragostea pe care
Eu ție ți-am păstrat-o, dar tu ai ales s-o vinzi cu nepăsare

Mă uit acum pe cartea ce-am scris-o pentru ea,
Aș vrea s-o ard, să-o uit, s-o las în urma mea,
Dar o-nvelesc cu grijă chiar în ziarul
În care doar cu poezie dăruită-i plin ferparul.
Anunțuri triste ce nu sunt scrise-n carte,
Coperți goale de ea ce învelesc acum un dor de moarte.

 

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: