Luna e doar un titlu șters și-anost
Pentru o poezie scrisă-n stele, fără rost,
Noaptea e tristul adevăr ce nemilos răsare
Peste minciuna zilei, chiar de-i scăldată-n soare,
Umbre rânjind mă bântuie și nu-mi dau pace,
Iar întunericul un țipăt jalnic îl desface.
Cuvintele mă ard în palmele pline de versuri
Ce-ți înroșeau cândva obrajii, acum au inversate sensuri.
Mă taie-n carne până când strofa lor devine sânge,
Ochii sunt prea uscați de lipsa ta și nu pot plânge,
Mă prabușesc ironic chiar peste dragostea pe care
Eu ție ți-am păstrat-o, dar tu ai ales s-o vinzi cu nepăsare
Mă uit acum pe cartea ce-am scris-o pentru ea,
Aș vrea s-o ard, să-o uit, s-o las în urma mea,
Dar o-nvelesc cu grijă chiar în ziarul
În care doar cu poezie dăruită-i plin ferparul.
Anunțuri triste ce nu sunt scrise-n carte,
Coperți goale de ea ce învelesc acum un dor de moarte.
