Pre față


Luna e doar un titlu șters și-anost
Pentru o poezie scrisă-n stele, fără rost,
Noaptea e tristul adevăr ce nemilos răsare
Peste minciuna zilei, chiar de-i scăldată-n soare,
Umbre rânjind mă bântuie și nu-mi dau pace,
Iar întunericul un țipăt jalnic îl desface.
Cuvintele mă ard în palmele pline de versuri
Ce-ți înroșeau cândva obrajii, acum au inversate sensuri.
Mă taie-n carne până când strofa lor devine sânge,
Ochii sunt prea uscați de lipsa ta și nu pot plânge,
Mă prabușesc ironic chiar peste dragostea pe care
Eu ție ți-am păstrat-o, dar tu ai ales s-o vinzi cu nepăsare

Mă uit acum pe cartea ce-am scris-o pentru ea,
Aș vrea s-o ard, să-o uit, s-o las în urma mea,
Dar o-nvelesc cu grijă chiar în ziarul
În care doar cu poezie dăruită-i plin ferparul.
Anunțuri triste ce nu sunt scrise-n carte,
Coperți goale de ea ce învelesc acum un dor de moarte.

 

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: