Toamna sufletului meu


E ziua care naște toamna goală
Frunzele-s palide de oboseală
Și se usucă încet de dor
Pentru soarele ce astă vară le mângâia prea arzător.

Acuma le lipsește tandrețea lui obositoare
Ce ieri era atât de vie în ceruri visătoare
Vântul se-ndeamnă și el nervos și-ambitionat
Norii se-ncruntă, s-ar pune pe plouat.

Copacul scoarța și-o încrețește în riduri de tristețe groasă
A fost odată netedă și neagră, acum e-o rană dureroasă
Se-aplecă încet, pământul parc-ar vrea să îl sărute
Visele-i curg șiroaie cu lacrimi sterpe, mute.

Nimic n-a mai rămas din el, sufletul îi e acum pustiu
Copacul se usucă-ncet și putrezește mistuit de viu
Mucegaiuri flămânde îi macină până și visul răvășit
În care-o boare caldă îl adia din zori în asfințit.

  1. #1 by Kaaliope on 19 September 2011 - 20:47

    frumooooos…. dar fii mai optimist 🙂 Incearca! Cateodata imi spun ca DA, suferi atat…si la un moment dat vei da peste o IMENSA fericire !

    • #2 by Bob on 19 September 2011 - 21:02

      Știi, imensă e … eternitatea. Am glumit. Încerc, încerc mereu, dar …. cred că nu mă pricep prea bine …

      OF ! Multumesc pentru aprecieri !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: