Văzduhul a încremenit aflându-mi tainic visul
În care tu-ai fost cerul, eu negru adânc abisul.
Timpul a început să curgă în cruntă disperare
Astăzi, de azi, până și Bună Ziua doare.
Vise s-au spart, doar cioburi sunt acum în stele,
Odinioară tu le străluceai, acum nu mai lucesc nici ele,
Erai ascunsă și misterioasă luna,
Și eu pierdută mincinos prin nori furtuna.
Tristețea mi se destrăma grăbită,
Când dimineața îți zăream surâsul, răscolită
De visele ce sunt acuma sparte, împrăștiate în minciună,
Strivite, chiar nevinovate, de prima zi cu plină lună.
Souvenir 