Declarație pe propria răspundere


Dacă ar fi să culeg toate cuvintele pe care mi le-ai dăruit vreodată, n-aș reuși să umplu nici măcar colțul batistei în care îmi ascund lacrimile. Gânduri ar fi și mai puține. Dar în ciuda acestei recolte slabe tot tu m-ai învățat cum să împletesc din ele cel mai minunat vis născut vreodată. Cum ? Simplu. M-ai lăsat să te iubesc. Și iubirea mea a rodit fructe cuvântate,  dulci și zemoase. Uneori puțin acrișoare fiindcă le-am cules grăbit înainte de coacere. Am vrut să umplu cu ele cămara sufletului tău. Acum, când peste mine bate toamna, te-aș ruga să-mi spui dacă umila mea trudă ți-a fost de vreun folos. M-aș bucura să stiu că în lungile seri de iarnă care urmează aroma lor te va îmbia să le guști înțelesul. Abia așa mă voi putea odihni, mângâiat de visul ce-ți va fi rasărit în ochii tăi fermecați, obosiți să mă zărească, prea des, în calea privirii lor.

  1. #1 by Bobita on 29 August 2011 - 20:36

    Of da, dar poți simți și gustul … tăcerii, al inutilității, al trecerii, ca o plictiseală, obositoare până la urmă,… prin viața cuiva.

  2. #2 by camelia on 29 August 2011 - 19:52

    Cuvintele pot avea duh, ştiai? Chiar unul erotic uneori…şi pot uni acele instanţe tăcute ale depărtării. Poţi simţi în silabele ei, chiar şi în nerostiri, gustul sărutului…da, poţi. Poţi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: