Declarație pe propria răspundere


Dacă ar fi să culeg toate cuvintele pe care mi le-ai dăruit vreodată, n-aș reuși să umplu nici măcar colțul batistei în care îmi ascund lacrimile. Gânduri ar fi și mai puține. Dar în ciuda acestei recolte slabe tot tu m-ai învățat cum să împletesc din ele cel mai minunat vis născut vreodată. Cum ? Simplu. M-ai lăsat să te iubesc. Și iubirea mea a rodit fructe cuvântate,  dulci și zemoase. Uneori puțin acrișoare fiindcă le-am cules grăbit înainte de coacere. Am vrut să umplu cu ele cămara sufletului tău. Acum, când peste mine bate toamna, te-aș ruga să-mi spui dacă umila mea trudă ți-a fost de vreun folos. M-aș bucura să stiu că în lungile seri de iarnă care urmează aroma lor te va îmbia să le guști înțelesul. Abia așa mă voi putea odihni, mângâiat de visul ce-ți va fi rasărit în ochii tăi fermecați, obosiți să mă zărească, prea des, în calea privirii lor.

  1. #1 by Bobita on 29 August 2011 - 20:36

    Of da, dar poți simți și gustul … tăcerii, al inutilității, al trecerii, ca o plictiseală, obositoare până la urmă,… prin viața cuiva.

  2. #2 by camelia on 29 August 2011 - 19:52

    Cuvintele pot avea duh, ştiai? Chiar unul erotic uneori…şi pot uni acele instanţe tăcute ale depărtării. Poţi simţi în silabele ei, chiar şi în nerostiri, gustul sărutului…da, poţi. Poţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: