Nu știu ce vrei
De ce mă ții și nu mă piei
De ce mă torni și nu mă bei
De ce mă dai și nu mă iei
Nu știu ce ești
De ce mă ștergi nu mă citești
De ce mă taci nu mă vorbești
De ce m-arunci nu mă dorești
De ce mă plangi nu mă zâmbești
De ce mă pierzi nu mă gasești
De ce mă temi nu mă-ndrăznești
De ce mă-ngheți nu mă-ncălzești
De ce mă-ngropi și nu mă crești
De ce m-alungi nu mă primești
De ce m-adormi nu mă trezești
De ce m-ascunzi nu ma trăiești
De ce mă uiți nu mă iubești
Nu știu ce sînt
De ce tăcere nu cuvânt
De ce apă nu pământ
De ce trădare și nu legământ
De ce diavol și nu sfânt
De ce uitare și nu gând
De ce înca viață nu-n mormânt
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by camelia on 13 August 2011 - 16:18
Dece-uri răzvrătindu-se dezgropând gânduri…sper ca să nu îţi rămână izbutite doar retoric întrebările. Poate că unele ar trebui încuiate…poate că altele şi-au descompus sensul şi din ele tot ce a mai rămas a fost o semnificaţie difuză…Răspunsurile ţi s-ar părea izbăvitoare?
Ştii…cuvintele trebuie dezvelite; rostire dezgolită…adevărul de ele este în lăuntrul lor. Noi, oamenii-cuvânt.
#2 by Bobita on 13 August 2011 - 23:46
Tot ce spui e adevarat !
Nu, raspunsurile ar fi .. inrobitoare !
M-am gandit toata seara cum sa raspund la comentariul tau, si din nou, sint lipsit de cuvinte … dezvelite !
Pe celelalte, poate, am sa le dezvelesc atunci cand goliciunea lor va grai destula simtire artistica asa incat sa nu pacatuiasca printr-o vulgaritate de kitch razbunator.
Multumesc din nou pentru vorbele tale !