În fața porții, peste drum, e nucul tinereții mele
Zgribulite pe o creangă stau adormite turturele.
Vesel cântă ascuns în iarbă corul greierașilor nebuni
ÎIn depărtare-și latră amorul niște câini.
Un brotac își umflă pieptul și se-admiră-ntr-o băltoacă
Iar broscuța îl privește plictisită ăi distrată.
Mândru și puțin distant e cactusul țepos
Când mușcata dantelată îl admiră drăgăstos.
Rezemată într-un colț, mătura, din fulgi de păpădii și-a meșterit perucă
Gardul îi zâmbește strâmb și știrb, din lipsă de-o ulucă.
Un pisoi își linge botul și pândește pătimaș
Către un șoricel fricos ce-i ascuns după făraș.
Vântul împrăștie cu dărnicie petale de iubire mută
Un țânțar, chiar pe obraz, în loc să mă ciupească mă sărută.
E noapte plină de miresme și de vise, o dulce încântare
Doar nucul tinereții mele e întunecat și trist, de când e noapte, nici umbră nu mai are.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Bobita on 11 August 2011 - 21:42
Ma inclin !
Multumesc, din nou !
#2 by camelia on 11 August 2011 - 19:25
Timpul nucului tinereţii tale… ţi-ai rostit un monolog într-o ocurenţă doar de tine ştiută, ca un sfârşit de poveste, gând mărturisit şi, se pare, stăruitor…e o meditaţie asupra unei vârste, meditaţie construită pe un complex de stări. Ai fost un întristat locuitor al eului tău atunci când ţi-ai trăit aceste cuvinte cu melancolie.