Souvenir

Aici plouă, și totul e urât.
Mi-e atât de dor de tine, de râsul tău plăcut,
De cele patru anotimpuri ce se perindă-n ochii tăi
Când mă privești adânc, mă pironești, cu ei.
Mie dor de gheața lor, când prinde a se topi,
De focul lor ce arde pentru a se mai domoli.
Mi-e dor să fiu, măcar pentru o clipă, atins de umbra lor,
De ei, de tine și de vise acum mi-e tare dor.
Mi-e dor să nu mai fiu, și poate c-am să mor.
Mie dor de tine toată, de tot ce ești mie dor.
Mi-e atât de dor, chiar de indiferență,
Absurdă dragoste, sînt gata pentru penitență.
Mi-e dor să nu mă bagi în seamă,
Să răsucești adânc cuâitul, cu furie, în rană.
Mi-e dor de chinurile iadului, abia aștept să le-ntâlnesc,
Mie dor de tine toată, și pentru asta, cândva, am să plătesc.
Am să îndrept greșelile pe care le-am făcut,
Mai am un pic de suflet ce poate fi vândut
Colecționarilor de artă, vie, tristă și frumoasă
Ce intră adânc în transă când e și dureroasă.
Le voi cerși chiar biciul pentru un sclav îngenuncheat,
Mie dor de tine toată și asta e pacat.
Dar poate că de milă mă vei privi un pic,
Mă vei lasa să ard în ochii tîi mocnit,
Până am să mă sting, o grămăjoară de cenușă
Și-ncet, umil, am să mă-ndrept, spre a uitării ușă.
Și atunci, poate, durerea ta va înflori în bucurie,
Iar dorul meu de tine va fi o simfonie.
Născută din iubire, durere, disperare,
Plătită cu o viață pierdută în uitare.
Eu poate am să mor, dar dorul meu nu moare.
M-aș duce acum în iad, dar nimeni nu mă primește.
Am întrebat și încă un mic păcat, din lista mea lipsește.
Mă simt un simplu corp, inert, ce fizic zace,
Când totul, adânc în tine, chiar când vorbește, tace.
Un simplu mecanism, cu sânge și puroi,
Menit să putrezească la groapa de gunoi.
Un singur gând mi-ai dat, am fost atât de fericit,
Că două, trei cuvinte, în suflet le-ai oprit.
Poate ar mai fi ceva, un pic mai mult, de spus,
Dar totul e infern, păcat e puțin spus !