Souvenir

Tu care mereu prea tainic taci,
Și niciodată prin cuvinte nu te-mbraci.
Tu care știi să îmi zâmbești adânc
Chiar și când vorbele mele te bagă în pământ,
Tu care prea adesea mă ierți chiar pentru supărări trecute,
Ce spui că le-ai uitat dar care-ți stau în suflet, mute,
Tu care-mi ești lumina, ce cu durere am vrut s-o sting,
Pe care-am murdărit-o în vorbe de ocară, de ciudă că iubirea n-am putut să i-o ating.
Ca razbunare de-mi vrei viața, ți-o voi da,
Spune-mi doar când și ea va fi a ta.
Arde-o în chinuri, strivește-o sub picioare,
Blesteam-o cu blestem fără scăpare.
Îți apartine de acuma, cum ți-a aparținut mereu,
Doar că eu n-am putut să ți-o ofer și de aceea acum îl rog pe Dumnezeu !