Caut un loc de tine gol
Și chiar de mine și de noi absent,
Un loc în care iubirea s-o adorm domol
Și-n care timpul să moară înainte de a fi prezent.
Caut un loc ascuns de lume,
Lipsit de întristare și de fericire,
Un loc în care nimeni n-are nume
Și-n care totu-i moarte înainte de a fi trăire.
Caut un loc fără cuvinte,
Arid de gânduri, neadormit în vise,
Un loc fără de tine-n minte,
Un loc în care amintirile sunt interzise.
Souvenir 
#1 by Camelia on 14 November 2011 - 10:44
În dragoste există două semne de punctuaţie; semnul întrebării şi punct. O poveste se sfârşeşte atunci când îi pui punct. Ai grijă cărei atingeri i te dai; orice se poate TRAVESTI; nu uita.
#2 by Bob on 14 November 2011 - 10:52
”E o nălucă ce nu mai poate fura scânteia…e prea târziu, a stins-o.” Ai dreptate. E doar atât. Nimic mai mult. Eu am ajuns la punct. Și mi-e bine ! 🙂
#3 by Camelia on 13 November 2011 - 23:01
#4 by Camelia on 13 November 2011 - 22:55
Ai nevoie de un ajutor intrapersonal într-o situaţie inextricabilă? Spune doar şi mă transform în Ariadnă-ţi…just kidding.
Pe dinăuntru ai încercat? Acolo unde se presupunea a fi locuit de ea, în cel mai sacru lăcaş al fiinţei tale…nu te mai colindă, nu te mai străbate, e rostogolire de talaz vânturilor, nu îţi mai e în gânduri negândite…acolo ar fi un loc; un loc, acolo…
Ştii unde nu îţi mai e? În dorinţe. În închipuirea a ceea ce ar fi putut fi. E o nălucă ce nu mai poate fura scânteia…e prea târziu, a stins-o.
#5 by nicoleta on 13 November 2011 - 15:25
Cautarea in sine este la fel ca un ghem de sfoara gros ca a lui Tezeu. Esti legat de exterior prin acel fir. Singurul loc fara iesire este acela in care nu mai doresti tu sa iesi. Insa, nu iti garanteaza nimeni lipsa „amintirilor”.