Când norii ți se-ncruntă peste gânduri,
Aș vrea să îmi citești aceste rânduri,
Ce îți vor șterge privirea-nlăcrimată,
Seninul viu în ochi ți-l vor aduce-n dată.
Soarele-l voi răsări ca ploaia s-o-alunge,
Din suflet îți voi alunga tristețea ce te strânge,
Ce te sfârșește și atât de rău te doare,
Pot să fac asta, doar te iubesc așa de tare.
Pot să-ndulcesc orice e iute sau sărat,
Pot să transform în har orice păcat.
Pot s-alung umbra, noaptea, ceața,
Pot să-ți trezesc la viață viața,
Pot s-aduc zâmbetul din nou pe chipul tău,
Pot să transform în bine orice rău.
Pot să nasc lumi și haosul să-l ordonez,
Pot să-aprind sori și stelele pe cer s-așez,
Pot pentru tine orice, oricând, oricum,
Chiar viața mea pot s-o transform în fum
Și s-o închid în lampa fermecată,
Când te-ai gândi la mine o să apar îndată.
Să-ți împletesc din vise clipe uimitoare,
Și chiar să mor, dacă iubirea mea atât de grea îți pare !
Un singur lucru să îl fac nu pot
Nu pot să nu te mai iubesc deloc.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Camelia on 25 September 2011 - 15:44
#2 by Camelia on 25 September 2011 - 15:42
* relativităţi
#3 by Camelia on 25 September 2011 - 15:41
Parcă ea ar fi creată de sau din tine, crescută pe inima ta…În această confesiune ai prins dragostea sub privire din toate fărâmele metamorfozelor, evanescenţei…ale fragilităţii şi ale acelei ralativităţi a ceea ce este pieritor.
Existenţa iubirii tale nu poate fi tăgăduită.
#4 by Bob on 25 September 2011 - 15:47
Dacă îți spun că m-ai făcut să plâng mă crezi ?
#5 by Camelia on 25 September 2011 - 16:04
Da, te cred. Ai o amforă de cristal în suflet unde se adună lacrimile pedinăuntrului…şi eu am una…cred că fiecare o are. Lacrima e un (ne)spus…nu se vorbeşte, dar e atât de “ascultată”.