Pe câmpuri pline de tristeți eu am sădit cuvinte
Și le-am udat din zori în noapte cu lacrimi șiroinde,
Cu sufletul le-am încălzit în zilele prea reci,
Ca versul să te-ncânte când peste ele ai să treci.
Din fire mătasoase de iubire ți-am împletit covor,
Să-ți odihnească pasul pe drumul lui spre alt ogor.
Privighetori am pus să-ți cânte frumusețea,
Prin cântul lor am înflorit tristețea.
Grădina mea era frumoasă și verde, iubitoare,
Tu ai trecut pe lânga ea și-ai otrăvit-o cu uitare.
E drept, departe și puțin încețoșat,
Se vede o gradină largă lângă un palat.
Sînt doar un biet țăran și nu un mândru rege,
Eu doar cultiv iubirea ce sufletul ți-l drege,
Cand istovit de-amețitoare false forme și culori
Ar vrea să doarmă acoperit cu dragoste până în zori,
Să-și umple frumusețea cu caldul ei sărut,
Iar mie să-mi aline gândul, c-atât m-am priceput,
Să cresc doar o grădină prea mică pentru tine
Dar plină ochi de-o dragoste-nflorită care ține
Pe micile petale urme de lacrimi grele și amare,
Ce-au izvorât din inima unui țăran și din a ta uitare.
Souvenir 