Neadevărată


Am vorba-ntunecată grea
Dar sufletul ușor, un fulg.
Din prea-iubire îmbrac strofele în catifea,
Când poezia-n gândul tău o culc.

Pentru eternitate adânc sînt ferecat
De tine-n tainița iubirii
Mă duce-n moarte gândul neadevărat
Și dăruita cheie a despărțirii.

Mereu mă-ntreb de-aș vrea să mă iubești,
Îmi spun și da și nu, și iarăși da
Și înc-o viață ți-aș mai da să o trăiești
De n-ar fi neadevărată vorba ta.

Tu vii, apui, răsari și pleci,
Și te apropii, și te depărtezi,
Și pasul tău chiar peste adevăr îl treci,
Eu ți-l arăt, dar tu te faci că nu îl vezi.

Ești numai tu, mereu, întotdeauna
Eu doar o treaptă sînt în drumul tău
Calci drept pe mine, mă acoperi cu minciuna
Deși de moarte știi că-mi face rău.

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: