Am vorba-ntunecată grea
Dar sufletul ușor, un fulg.
Din prea-iubire îmbrac strofele în catifea,
Când poezia-n gândul tău o culc.
Pentru eternitate adânc sînt ferecat
De tine-n tainița iubirii
Mă duce-n moarte gândul neadevărat
Și dăruita cheie a despărțirii.
Mereu mă-ntreb de-aș vrea să mă iubești,
Îmi spun și da și nu, și iarăși da
Și înc-o viață ți-aș mai da să o trăiești
De n-ar fi neadevărată vorba ta.
Tu vii, apui, răsari și pleci,
Și te apropii, și te depărtezi,
Și pasul tău chiar peste adevăr îl treci,
Eu ți-l arăt, dar tu te faci că nu îl vezi.
Ești numai tu, mereu, întotdeauna
Eu doar o treaptă sînt în drumul tău
Calci drept pe mine, mă acoperi cu minciuna
Deși de moarte știi că-mi face rău.
Souvenir 