Neadevărată


Am vorba-ntunecată grea
Dar sufletul ușor, un fulg.
Din prea-iubire îmbrac strofele în catifea,
Când poezia-n gândul tău o culc.

Pentru eternitate adânc sînt ferecat
De tine-n tainița iubirii
Mă duce-n moarte gândul neadevărat
Și dăruita cheie a despărțirii.

Mereu mă-ntreb de-aș vrea să mă iubești,
Îmi spun și da și nu, și iarăși da
Și înc-o viață ți-aș mai da să o trăiești
De n-ar fi neadevărată vorba ta.

Tu vii, apui, răsari și pleci,
Și te apropii, și te depărtezi,
Și pasul tău chiar peste adevăr îl treci,
Eu ți-l arăt, dar tu te faci că nu îl vezi.

Ești numai tu, mereu, întotdeauna
Eu doar o treaptă sînt în drumul tău
Calci drept pe mine, mă acoperi cu minciuna
Deși de moarte știi că-mi face rău.

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: