O Dedicație


… sau Dialog cu Elocvența

Ce gânduri amare mustind de neguri și patimi !
Mă simt vinovat și netrebnic citindu-te doar,
Când regăsesc izvorul ce curge-n durere și lacrimi
În cuvintele tale, născute de-un suflet cu har !

Când totul apune și răsăritul e-n noapte,
Privirea mi-o las în pământ cu tristețe.
Condamnarea-n uitare mă stoarce de șoapte,
Căci tăcere-i de-acum dulcea Ei frumusețe.

Scânteind văd în umbre sfioasa-i privire
Și ascult resemnat amintirea pașilor săi
Departată și ruptă e absurda iubire
Iar eu ostenit să mai caut nepătrunsele-i căi.

Un abis de tăceri bucuros ne desparte
Inhalez tot mai tare al trisțetii parfum
Părăsesc stors de lacrimi un vis de viață și moarte
Aș vrea să mă-ntorc, să fac altfel, să caut alt drum.

Poate că n-am știut să trăiesc, dar am știut să iubesc.
Probabil și tu, și ea, și el. Dar fiecare, în alt fel.

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: