Când din iluzii am țesut dantelă,
Cu lacrimi am împodobit cuvinte,
Iubirea am pictat-o în acuarelă,
Pe tine te-am avut model în minte.
Muream cuprins avid de dureroasă nerăbdare,
Cu ochii-nchiși, ca noaptea să îmi nască iarăși visul,
Când giulgiul și-l întinde peste ziua care moare,
Și-n care viața însemna să gust adânc abisul.
În vis, tu mi te așezai în brațe cu iubire,
La piept eu te strâgeam ca pe-o comoară,
Navalnic ne încătușam în dulcea regăsire,
Și-n ochi noi ne priveam ca-ntâia oară.
Cu dragoste îți împleteam șuvițe,
Pe tâmple două sărutari îți poposeau,
Sfioasă te-agățai de gâtul meu,
Și lacrimi de iubire ne-necau.
Trupul tău cald și fermecat,
Îl înveleam cu patimi nemărturisite,
Scriam cu buzele scrisori de dragoste fără păcat,
Și tu îmi răspundeai cu mângâieri șoptite.
Ne regăseam timid, unul în voia celuilalt,
Ne dezveleam de trup, iubirea o-nveleam cu goliciune,
Până când stelele apuneau în cerul prea înalt,
Și soarele venea prea repede din nou pe lume.
Nimic din toatea astea nu s-a-ntâmplat și nu se va-ntâmpla vreodată,
Iar nepictat pe pânza mea, chipul tău drag s-a transformat în pată.
Souvenir 