O vie jucărie, frumoasă copilă ți-am dat
Un soldățel de plumb în roșie tunică îmbrăcat
Am colorat-o cu sânge de cireașă coaptă
Și am cusut-o dintr-un fulg de păpădie doar cu mâna dreaptă
Pantalonii negri cu vipușcă și cizmele cavalerești
Le-am colorat cu mure, furate de la ursul din povești
Pintenii sunt coarne de gândac înaripat
Pegasus recunosc mi-a fost model, dar nu pe plac
Acuma văd că se mândrește cu săbiuța lui
E din staniol de ciocolată dar să nu îi spui
Iar mustăcioara e desenată cu cărbune
De-o să-l săruți, pe buze ca literă de dragoste îți va rămâne
S-a îndrăgostit iar ca nebunul, de astă dată de o zână albă
Cu măiestria lui de spadasin i-a răpit și o suviță, a ascuns-o-n palmă
Și un sărut iscat dintr-o îmbrățișare cam timidă
Ba a salvat-o vitejește chiar de o omidă
Ce se-întindea spre inima făpturii ce-l iubește
Cred că a fost o crimă pasională, doar el acolo se dorește
Ce fericire trebuie să îi fi fost
Zâna când i-a stat în brațe, i-a dat și lui un rost
Dar iute a fugit apoi spre cerul pălărie peste dealurile de verde catifea
Probabil zeul ei cu fulgere și tunete o căuta
Aștept acuma continuarea poveștii de iubire
Dintre un soldățel de plumb și-o zână albă ce a gustat puțină fericire

Lumea unui suflet de copil
Poveste spusă de o zână într-un vis venit tip til
Într-o seară tristă, plină cu gânduri de sfârșit
O seară-n care coasa morții își arăta tăișul ascuțit

Știam că nu-s, nici n-am pretins, un chip de-un credincios tâmplar cioplit
Am vrut cuvântul să vi-l dăruiesc, pentru cuvânt am și murit
V-am îmbrăcat cu suflet, v-am înflorit învățăminte-n poezie
Voi m-ați vândut prozaic, v-am prorocit c-așa va fi să fie
Apoi un alt autor cu bucurie ați ales, m-ați osândit la moarte
Întins pe-o cruce cu palmele străpunse de slovele ascuțite din a minciunii carte
Pe frunte mi-ați zgâriat singurătatea cu ură și dispreț
Când m-ați încoronat umilitor drept rege al nebunilor poeți
M-am stins când soarele se ascundea mânios în asfințit
Cu picături de sânge scurs din tâmplele cărunte sâmburi de viață-am înroșit
Apoi am înviat chiar dintr-al meu, batjocorit de voi, cuvânt
Ce nu l-ați vrut icoană, l-ați trădat, dar care-acuma e Catrenul Sfânt
Iar ridicat la ceruri, am devenit, de-a dreapta Primului, un Demiurg
Și voi zidi o lume de eterne dimineți, de voi lipsită, lipsită de amurg
O lume pentru zâne îmbrăcate-n flori și-înconjurate de rotunzi pitici
Cu buburuze mărunțele sărutând petale și rânduri ordonate de harnice furnici
Cu melci curioși și înțelepți purtându-și casa pe drumul lor cu fire de argint
Și licurici strălucitori ce-și zbenguie lumina în zborul către-al poveștilor alint
O lume-n care munții cerul albastru îl gâdilă cu frunțile lor albe
În care apele curg în mărgele de smarald odihnitor de calme
În care vântul zburdă pufi din bulgărași de păpădie în bucurii de primăvară
O lume-n care florile sunt declarații de iubire și nu cuvinte de ocară
O lume cu povești și basme minunate
În care adevărul strălucește și-n care adevăr strălucitor e-n toate

În măruntaie puturoase de istorii triste, iubiri, prietenii rămase fără față
Minciunile, trădările, vor fi doar chipuri strâmbe desenate pe un pietroi crăpat, lipsit de viață
În lumea nouă minciuna o declar uitare, fals adevăr făr-de-început
E lumea pentru zâne și pitici, e lumea care de acum va fi, nu care a trecut
E lumea celor care știu ce-înseamnă sa iubești, să speri
Să mângâi lacrima ce curge-n suflet, zâmbet pe buze să oferi
E lumea celor care au alături un suflet alb și bun
E lumea iubirilor ce tot mereu răsar și niciodată nu apun

Voi îndrepta greșeala Primului, de-a fi făcut o lume din pământ și oase
Voi face alta doar din vise, albe, curate și de iubire credincioase